Il y a des gens avec qui l’on passe une grande partie de sa vie et qui ne vous apportent rien. Qui ne vous éclairent pas, ne vous nourrissent pas, ne vous donnent pas d’élan. Encore heureux quand ils ne vous détruisent pas à petit feu en se suspendant à vos basques et en vous suçant le sang.
Et puis…
Il y a ceux que l’on croise, que l’on connaît à peine, qui vous disent un mot, une phrase, vous accordent une minute, une demi-heure et changent le cours de votre vie. Vous n’attendiez rien d’eux, vous les connaissiez à peine, vous vous êtes rendu léger, légère au rendez-vous et pourtant quand vous les quittiez, ces gens étonnants, vous découvrez qu’ils ont ouvert une porte en vous, déclenché un parachute, initié ce merveilleux moment qu’est le désir, mouvement qui va vous emporter bien au delà de vous-même et vous étonner.
Vous ne serez plus jamais vermicelle, vous danserez sur le trottoir en faisant des étincelles et vos bras toucheront le ciel.
Laisser partir ceux qui ne vous accordent aucun temps.
Ceux pour lesquels vous n’êtes pas une priorité. Laisser partir ceux qui vous prennent pour une option, ceux qui vous veulent selon leurs conditions.
Laisser partir ceux qui ne vous voient pas pour qui vous êtes vraiment, ceux qui n’ont pas conscience de votre valeur. Laisser les partir afin que ceux qui sont vrais puissent entrer sereinement dans votre vie.
Vous ne pouvez pas faire de place à l’authenticité si vous êtes entouré de personnes fausses pourvues d’intérêt.
Vous êtes précieux et méritez le meilleur.
Ne vous contentez jamais de moins.
Joëlle Laurencin
Rainbow-colored dreams
There are people you spend a large part of your life with who bring you nothing. Who don’t enlighten you, don’t nourish you, don’t give you any impetus. You’re lucky when they don’t slowly destroy you by hanging on to your coattails and sucking your blood.
And then…
There are those you meet, those you barely know, who say a word to you, a sentence, give you a minute, half an hour, and change the course of your life. You expected nothing from them, you barely knew them, you made yourself light, light to the meeting, and yet when you leave these amazing people, you discover that they have opened a door within you, triggered a parachute, initiated that marvelous moment that is desire, a movement that will carry you far beyond yourself and amaze you.
You will never be vermicelli again, you will dance on the sidewalk, making sparks, and your arms will touch the sky.
Those who don’t see you as a priority. Let go of those who treat you as an option, those who want you on their terms.
Let go of those who do not see you for who you really are, those who are not aware of your value. Let them go so that those who are real can enter your life with peace of mind.
You can’t make room for authenticity if you’re surrounded by fake people with self-interest.
You are precious and deserve the best.
Never settle for less.
Joëlle Laurencin
Vise de culoarea curcubeului
Sunt oameni cu care ne petrecem o mare parte a vieții și care nu ne aduc nimic. Nu ne luminează, nu ne hrănesc, nu ne încurajează. Avem noroc dacă nu ne distrug încet, lipindu-se de noi și sugându-ne sângele.
Și apoi…
Sunt cei pe care îi întâlnești, cei pe care abia îi cunoști, care îți spun un cuvânt, o propoziție, îți oferă un minut, o jumătate de oră și îți schimbă cursul vieții. Nu te așteptai nimic de la ei, abia îi cunoșteai, te-ai făcut ușor, ușor pentru întâlnire și, totuși, când părăsești acești oameni minunați, descoperi că au deschis o ușă în tine, au declanșat o parașută, au inițiat acel moment minunat care este dorința, o mișcare care te va purta mult dincolo de tine și te va uimi. Nu vei mai fi niciodată vermicelli, vei dansa pe trotuar, făcând scântei, iar brațele tale vor atinge cerul.
Cei pentru care nu ești o prioritate. Lasă-i pe cei care te iau ca opțiune, pe cei care te vor în condițiile lor.
Lasă-i pe cei care nu te văd așa cum ești cu adevărat, pe cei care nu își dau seama de valoarea ta. Lasă-le să plece, astfel încât oamenii care sunt reali pot intra în viața ta cu liniște sufletească.
Nu poți face loc autenticității dacă ești înconjurat de oameni falși cu interes propriu.
Les regrets, souvent se manifestent lorsqu’il est trop tard…
« J’aimerais qu’un jour, nous nous retrouvions dans une autre vie. »
« Ni aussi têtus, ni aussi jeunes, ni aussi aveugles, ni aussi orgueilleux. Sans prétextes, mais avec des passions. Sans masques, ni prétention. J’aimerais…
Car nous avons cette fâcheuse habitude d’aimer à moitié, de taire ce que l’on ressent à ceux qui sont là, tout près.
Cette habitude de regretter ce que l’on aime, mais seulement une fois que cela s’en est allé.
Nous avons la mauvaise habitude de gaspiller le temps, â courir après des illusions, à poursuivre des rêves qui ne sont pas les nôtres.
Et surtout, nous avons cette triste habitude de ne pas voir ce qui compte vraiment…
Jusqu’à ce qu’il soit trop tard. »
Charles Bukowski
A Houssine. (Bonne chance.)
Regrets often manifest when it is too late…
« I wish that one day we could meet again in another life. »
« Neither so stubborn, nor so young, nor so blind, nor so proud. Without pretexts, but with passions. Without masks, nor pretension. I would like…
Because we have this unfortunate habit of loving half-heartedly, of keeping our feelings secret from those who are right there, close by.
This habit of missing what we love, but only once it’s gone.
We have a bad habit of wasting time chasing illusions, pursuing dreams that are not our own.
And above all, we have this sad habit of not seeing what really matters…
Until it’s too late. »
Charles Bukowski
To Houssine. (Good luck.)
Regretele se manifestă adesea când este prea târziu…
„Mi-aș dori ca într-o zi să ne putem întâlni din nou într-o altă viață.”
« Nici atât de încăpățânat, nici atât de tânăr, nici atât de orb, nici atât de mândru. Fără pretexte, ci cu patimi. Fără măști, nici pretenții. Aș vrea…
Pentru că avem acest obicei nefericit de a iubi cu jumătate de inimă, de a tace ce simțim de la cei care sunt acolo, foarte apropiați. Acest obicei de a regreta ceea ce iubim, dar numai când nu mai este acolo.
Avem un obicei prost de a pierde timpul urmărind iluzii, urmărind vise care nu sunt ale noastre.
Și mai presus de toate, avem acest obicei trist de a nu vedea ce contează cu adevărat…
Les vieilles âmes portent en elles la mémoire du nouveau monde… Mais tant qu’elles ne sont pas alignées à leur mission, elles ressentent fatigue, lassitude et perte de sens. Elles ont aussi bien souvent un lourd bagage d’âmes à libérer.
Les vieilles âmes sont des individus sensibles, fréquemment en marge de la société en raison de leur vision profonde. Leurs expériences antérieures les ont sensibilisés aux émotions, aux souffrances et à la compréhension humaine, ce qui les rend plus empathiques et compréhensifs.
Old Souls
Old souls carry within them the memory of the new world… But until they are in tune with their mission, they feel tired, weary, and lost. They also often have many souls to free.
Old souls are sensitive individuals, often on the fringes of society due to their profound insight. Their past experiences have sensitized them to emotions, suffering, and human understanding, making them more empathetic and understanding.
Suflete vechi
Sufletele vechi poartă în ele amintirea lumii noi… Dar până când sunt în ton cu misiunea lor, se simt obosite, obosite și pierdute. De asemenea, au adesea un bagaj greu de suflete de eliberat.
Sufletele bătrâne sunt indivizi sensibili, adesea la marginea societății datorită înțelegerii lor profunde. Experiențele lor din trecut i-au sensibilizat la emoții, suferință și înțelegere umană, făcându-i mai empatici și mai înțelegători.
Il arrive un moment dans la vie de certaines âmes lumineuses, profondément intelligentes et intensément sensibles où le silence devient plus nourrissant que la foule, où la solitude devient un refuge sacré plutôt qu’un exil. Ce retrait du monde, souvent mal interprété comme de la froideur ou du dédain, n’est en réalité ni une fuite ni une blessure.
C’est un choix. Un choix guidé par la clarté, une lucidité rare qui perce les masques et traverse les apparences.
Ces êtres voient au-delà des sourires forcés, entendent les non-dits dans les conversations bruyantes, ressentent les contradictions entre les gestes et les intentions. Leur esprit n’est pas distrait par la façade : il cherche la vérité, la profondeur, l’authenticité. Et lorsqu’ils comprennent que trop souvent, le monde préfère l’artifice à la sincérité, ils choisissent de se retirer, non pas pour se couper de l’humanité, mais pour préserver ce qu’il y a de plus pur en eux.
Ce choix d’isolement n’est pas une absence. C’est une présence à soi, à ce qui est vrai, à ce qui a du sens. Dans ce silence, ces âmes bâtissent un monde intérieur riche, vibrant, habité d’idées, de ressentis et de rêves. Et un jour, peut-être, elles reviendront vers les autres, non pour combler un vide, mais pour partager une lumière qu’elles auront su cultiver dans l’ombre.
There comes a time in the lives of certain luminous, deeply intelligent, and intensely sensitive souls when silence becomes more nourishing than crowds, when solitude becomes a sacred refuge rather than an exile. This withdrawal from the world, often misinterpreted as coldness or disdain, is in reality neither an escape nor a wound.
It’s a choice. A choice guided by clarity, a rare lucidity that pierces masks and transcends appearances.
These beings see beyond forced smiles, hear what’s left unsaid in loud conversations, and sense the contradictions between gestures and intentions. Their minds aren’t distracted by facades: they seek truth, depth, and authenticity. And when they understand that too often, the world prefers artifice to sincerity, they choose to withdraw, not to cut themselves off from humanity, but to preserve what is purest within themselves.
This choice of isolation is not an absence. It is a presence to oneself, to what is true, to what has meaning. In this silence, these souls build a rich, vibrant inner world, inhabited by ideas, feelings, and dreams. And one day, perhaps, they will return to others, not to fill a void, but to share a light they have cultivated in the shadows.
Vine un moment în viețile anumitor suflete luminoase, profund inteligente și intens sensibile când tăcerea devine mai hrănitoare decât mulțimile, când singurătatea devine un refugiu sacru mai degrabă decât un exil. Această retragere din lume, deseori interpretată greșit ca răceală sau dispreț, nu este în realitate nici o scăpare, nici o rană.
Este o alegere. O alegere ghidată de claritate, o luciditate rară care străpunge măștile și transcende aparențe.
Aceste ființe văd dincolo de zâmbetele forțate, aud ce a rămas nespus în conversațiile zgomotoase și simt contradicțiile dintre gesturi și intenții. Mințile lor nu sunt distrase de fațade: ei caută adevărul, profunzimea și autenticitatea. Și când înțeleg că prea des, lumea preferă artificiul sincerității, ei aleg să se retragă, nu să se despartă de umanitate, ci să păstreze ceea ce este mai pur în ei înșiși.
Această alegere de izolare nu este o absență. Este o prezență la sine, la ceea ce este adevărat, la ceea ce are sens. În această tăcere, aceste suflete construiesc o lume interioară bogată, vibrantă, locuită de idei, sentimente și vise. Și într-o zi, poate, se vor întoarce la alții, nu pentru a umple un gol, ci pentru a împărtăși o lumină pe care au cultivat-o în umbră.
Beaucoup de rêves et d’espoirs dans ces textes mais beaucoup de désillusions au final car le monde est ce qu’il est.
Cet adolescent, Arthur, que l’on peut voir sur son compte Instagram nous submerge comme des vagues qui tentent d’atteindre le rivage, avec des mots, des idées et des-espoirs (erreur voulue) tous plus beaux les uns que les autres.
Un de ces gosses qui se démarque des autres. Ça fait tellement de bien.
Accroche-toi à tes mots cher Arthur car ils sont plein de poésie et d’amour. Utilise-les comme une encre (faute d’orthographe voulue) pour t’arrêter un instant, regarde l’horizon et envoie-les comme une bouteille lancée à la mer. Ils toucheront les cœurs que tu cherches à atteindre dans tes rêves les plus secrets.
Stéphane Guibert
Le contenu de ses textes ne rejoignent pas forcément mes convictions personnelles mais ce gosse m’a touché par ses deux intelligences: Celle de l’esprit et celle du cœur.
There are many dreams and hopes in these texts, but in the end, there are many disappointments because the world is what it is.
This teenager, Arthur, who can be seen on his Instagram account, overwhelms us like waves trying to reach the shore with words, ideas and hopes, each more beautiful than the last.
One of those kids who stands out from the rest. It feels so good.
Hold on to your words, dear Arthur, because they are full of poetry and love. Use them as an anchor to stop for a moment, look to the horizon, and send them out like a bottle thrown into the sea. They will touch the hearts you’ve been trying to reach in your secret dreams.
Stéphane Guibert
The content of his texts does not necessarily match my personal convictions but this kid touched me with his two intelligences: that of the mind and that of the heart.
Sunt multe vise și speranțe în aceste texte, dar până la urmă sunt multe dezamăgiri pentru că lumea este ceea ce este.
Acest adolescent, Arthur, care poate fi văzut pe contul său de Instagram, ne copleșește ca valurile care încearcă să ajungă la țărm cu cuvinte, idei și speranțe, fiecare mai frumoase decât celelalte.
Unul dintre acei copii care iese în evidență de ceilalți. Se simte atât de bine.
Ține-ți cuvintele, dragă Arthur, căci sunt pline de poezie și dragoste. Folosiți-le ca o ancoră pentru a vă opri pentru un moment. Privește la orizont și trimite-le ca pe o sticlă aruncată în mare. Vor ajunge la inimile pe care tânjiți să le atingeți în cele mai secrete vise ale voastre.
Stéphane Guibert
Conținutul textelor sale nu se potrivește neapărat cu convingerile mele personale, dar acest puști m-a atins cu cele două inteligențe ale sale: cea a minții și cea a inimii.
Notre société est tellement malade qu’elle ne demande qu’à mourir et nous nous y employons dans la joie et la bonne humeur.
L’humanité ira jusqu’à monétiser sa propre extinction.
Je ne suis ni défaitiste ni pessimiste, je suis réaliste.
A votre avis, combien de temps reste-t-il à l’humanité?
Il est trop tard, beaucoup trop tard ! Toutes les crises vont converger vers une crise systémique et le nom que nous pouvons lui donner est : « Apocalypse. » (ou révélation sur le sens du monde.) Plus aucune marge de manœuvre pour un retour en arrière n’est possible et lorsque le glas sonnera, les plus crédules, l’obscurantisme, le déni et l’ignorance seront balayés par une vague qui ne fera aucune concession. Le troupeau fera ainsi place à ceux qui ont du cerveau et savent l’utiliser, (Les chevaliers blancs.) Ce monde leur appartient. L’émotionnel de bas niveau doit céder le pas au rationnel et à l’intelligence.
A tous ces gens qui se regardent le nombril et se donnent tellement d’importance, je ne dirai qu’une chose:
« On ne peut pas trouver la lumière en se réfugiant dans les ténèbres. »
Our society is so sick that it is just waiting to die, and we are doing it with joy and good humor.
Humanity will go so far as to monetize its own extinction.
I am neither defeatist nor pessimistic, I am realistic.
How much time do you think humanity has left?
It’s too late, much too late! All crises will converge into a systemic crisis, and the name we can give it is: « Apocalypse. » (or revelation about the meaning of the world.) There is no more room for maneuver, and when the bell tolls, the most gullible, obscurantism, denial, and ignorance will be swept away by an uncompromising tidal wave. The herd will thus give way to those who have brains and know how to use them, (The White Knights.) This world belongs to them. Low-level emotion must give way to rationality and intelligence.
To all those people who look at their navels and give themselves so much importance, I will only say one thing:
« You cannot find light by taking refuge in darkness. »
Societatea noastră este atât de bolnavă încât așteaptă să moară, iar noi suntem arhitecții.
Omenirea va merge atât de departe încât să-și monetizeze propria dispariție.
Nu sunt nici defetist, nici pesimist, sunt realist.
Cât timp crezi că a mai rămas omenirii?
E prea târziu, mult prea târziu! Toate crizele vor converge într-o criză sistemică, iar numele pe care îi putem da este: « Apocalipsă. » (sau revelație despre sensul lumii.) Nu există loc de manevră pentru a întoarce ceasul înapoi, iar când sună clopoțelul, cei mai creduli, obscurantismul, negarea și ignoranța vor fi măturați de un val care nu va face concesii. Turma va face astfel loc celor care au creier și știu să le folosească, (Cavalerii albi.) Această lume le aparține. Emoția de nivel scăzut trebuie să cedeze loc raționalității și inteligenței.
Tuturor acelor oameni care își privesc buricul și își acordă atâta importanță, le voi spune un singur lucru:
„Nu poți găsi lumină refugiându-te în întuneric.”
Tic… Toc…
Mulțumesc mult lui Thomas Bergersen pentru permisiunea sa.
Le nom Tenerife vient de Guanche teni (montagne) + ife (neige) (littéralement montagne de neige).
Les peuples indigènes de l’île, les Berbères Guanche, ont appelé l’île Achinet ou Chenet dans leur langue (des variantes orthographiques se trouvent dans la littérature). Selon Pline le Jeune, le roi berbère Juba II a envoyé une expédition aux îles Canaries et à Madère; il a nommé les îles Canaries pour les chiens particulièrement féroces (canaria) sur l’île. Juba II et les anciens Romains ont appelé l’île de Tenerife Nivaria, dérivé du mot latin nix (nsg.; Gsg. Nivis, npl. Nives), qui signifie neige, se référant au sommet enneigé du volcan Teide. Des cartes postérieures datant du 14ème et 15ème siècle, par des cartographes tels que Bontier et Le Verrier, se réfèrent à l’île comme Isla del Infierno, signifiant littéralement « île de l’enfer », se référant à l’activité volcanique et aux éruptions du Teide.
Les Benahoaritas (originaires de La Palma) auraient nommé l’île, en la dérivant des mots teni (« montagne ») et ife (« blanc »). [Après la colonisation, l’hispanisation du nom a abouti à l’ajout de la lettre » r « pour unir les deux mots, produisant Tenerife.
Cependant, à travers l’histoire, il y a eu d’autres explications pour révéler l’origine du nom de l’île. Par exemple, les historiens du XVIIIe siècle Juan Núñez de la Peña et Tomás Arias Marín de Cubas, entre autres, affirment que l’île a probablement été nommée par les indigènes pour le légendaire roi guanche, Tinerfe, surnommé «le Grand». Il a dirigé toute l’île dans les jours précédant la conquête des îles Canaries par la Castille.
Merci à Warner Bros pour son aimable autorisation.
Images from Tenerife (Spain)
Only good memories
The name Tenerife comes from Guanche teni (mountain) + ife (snow)
(literally snow mountain)
The indigenous people of the island, the Guanche Berbers, called the island Achinet or Chenet in their language (variant spellings are found in the literature). According to Pliny the Younger, the Berber king Juba II sent an expedition to the Canary Islands and Madeira; he named the Canary Islands for the particularly ferocious dogs (canaria) on the island. Juba II and the ancient Romans called the island of Tenerife Nivaria, derived from the Latin word nix (nsg.; Gsg. nivis, npl. nives), meaning snow, referring to the snow-capped peak of the Teide volcano. Later maps dating from the 14th and 15th centuries, by cartographers such as Bontier and Le Verrier, refer to the island as Isla del Infierno, literally meaning « hell island, » referring to Teide’s volcanic activity and eruptions.
The Benahoaritas (natives of La Palma) are said to have named the island, deriving it from the words teni (« mountain ») and ife (« white »). [After colonization, the Hispanicization of the name resulted in the addition of the letter « r » to unite the two words, producing Tenerife.
However, throughout history, there have been other explanations to reveal the origin of the island’s name. For example, 18th-century historians Juan Núñez de la Peña and Tomás Arias Marín de Cubas, among others, claim that the island was probably named by the natives for the legendary Guanche king, Tinerfe, nicknamed « the Great. » He ruled the entire island in the days before Castile’s conquest of the Canary Islands.
Many thanks to Warner Bros for the kind permission.
Imagini din Tenerife (Spania)
Doar amintiri bune
Numele Tenerife provine de la Guanche teni (munte) + ife (zăpadă) (literal munte de zăpadă).
Poporul indigen al insulei, berberii Guanche, au numit insula Achinet sau Chenet în limba lor (în literatură se găsesc variante de ortografie). Potrivit lui Pliniu cel Tânăr, regele berber Juba al II-lea a trimis o expediție în Insulele Canare și Madeira; el a numit Insulele Canare pentru câinii deosebit de feroci (canaria) de pe insulă. Juba II și vechii romani au numit insula Tenerife Nivaria, derivat din cuvântul latin nix (nsg.; Gsg. nivis, npl. nives), adică zăpadă, referindu-se la vârful înzăpezit al vulcanului Teide. Hărțile ulterioare datând din secolele al XIV-lea și al XV-lea, ale cartografilor precum Bontier și Le Verrier, se referă la insulă ca Isla del Infierno, însemnând literal „insula iadului”, referindu-se la activitatea vulcanică și erupțiile Teide.
Se spune că Benahoaritas (nativii din La Palma) au numit insula, derivând-o din cuvintele teni („munte”) și ife („alb”). [După colonizare, hispanizarea numelui a dus la adăugarea literei „r” pentru a uni cele două cuvinte, producând Tenerife.
Cu toate acestea, de-a lungul istoriei, au existat și alte explicații pentru a dezvălui originea numelui insulei. De exemplu, istoricii din secolul al XVIII-lea Juan Núñez de la Peña și Tomás Arias Marín de Cubas, printre alții, susțin că insula a fost probabil numită de către băștinași pentru legendarul rege Guanche, Tinerfe, supranumit „cel Mare”. El a condus întreaga insulă în zilele dinaintea cuceririi Insulelor Canare de către Castilia.
« Dans chaque couleur se trouve la lumière, en chaque pierre sommeil un cristal. »
Symbole de la créativité et de l’imagination, la tanzanite est une pierre semi-précieuse découverte en 1967 en Tanzanie. L’histoire et l’origine de cette pierre ont participé à sa réputation dans le monde entier. La tanzanite n’appartient peut-être pas à la famille des pierres précieuses (diamant, rubis, saphir et émeraude) mais sa rareté et sa couleur lui confèrent une allure précieuse. Dans le monde de la joaillerie, cette gemme est utilisée pour sertir les plus beaux bijoux, que ce soit à la taille ovale, à la taille coussin, à la taille cœur ou avec des dimensions rondes.
Bien que récentes, les tanzanites ont séduit le monde entier grâce à leur origine, à leurs couleurs et à leurs caractéristiques. Les bijoux en tanzanite sont très appréciés dans de nombreux pays tels que les Etats-Unis, la France ou la Suisse. Cette pierre semi-précieuse est idéale pour des boucles d’oreilles, pour un collier et pour une bague.
Aujourd’hui, la tanzanite fait presque autant parler d’elle que le saphir, le diamant et d’autres cristaux précieux. Pourtant, rien ne laissait présager son existence. En effet, la tanzanite est une pierre fine découverte au milieu des années 60. Son origine passionnante est devenue au fil du temps un véritable mythe.
Celui-ci raconte que des Masaï ont vécu un orage impressionnant au pied du mont Kilimandjaro en Tanzanie. Un éclair a alors frappé le sol et transformé toutes les roches avec une couleur d’un bleu intense.
D’autres légendes évoquent plutôt la fuite des Masaï pendant l’orage et leur découverte des pierres bleues à leur retour. Dans les deux mythes, l’orage est à l’origine de la création de la tanzanite.
Spiritualité:
Elle contribue à l’élévation spirituelle en aidant à développer les perceptions extrasensorielles. Elle participerait également à la régénération des cellules, des cheveux et de la peau. Elle est associée aux Chakras de la Gorge, du 3ème Oeil et Couronne. Elle symbolise l’intuition et le renouveau.
My stone and my color
Zoisite (tanzanite)
« In every color there is the light, in every stone sleeps a crystal. »
A symbol of creativity and imagination, tanzanite is a semi-precious stone discovered in 1967 in Tanzania. The history and origin of this stone have contributed to its worldwide reputation. Tanzanite may not belong to the family of precious stones (diamond, ruby, sapphire and emerald) but its rarity and color give it a precious allure. In the world of jewelry, this gemstone is used to set the most beautiful pieces, whether oval, cushion, heart or round.
Although relatively new, tanzanites have captivated the world thanks to their origin, colors, and characteristics. Tanzanite jewelry is highly valued in many countries, including the United States, France, and Switzerland. This semiprecious stone is ideal for earrings, necklaces, and rings.
Today, tanzanite is almost as much a talked-about gem as sapphire, diamond, and other precious crystals. However, nothing suggested its existence. Indeed, tanzanite is a gemstone discovered in the mid-1960s. Its fascinating origins have become a true myth over time.
This one tells of a Maasai people who experienced a terrible storm at the foot of Mount Kilimanjaro in Tanzania. Lightning struck the ground and turned all the rocks an intense blue color.
Other legends tell of the Maasai fleeing during a storm and discovering the blue stones upon their return. In both myths, the storm is the source of the creation of tanzanite.
Spirituality:
It contributes to spiritual elevation by helping to develop extrasensory perceptions. It is also said to participate in the regeneration of cells, hair, and skin. It is associated with the Throat, Third Eye, and Crown Chakras. It symbolizes intuition and renewal.
Piatra mea și culoarea mea
Zoïsite (tanzanite)
„În fiecare culoare este lumină, în fiecare piatră doarme un cristal”.
Simbol al creativității și al imaginației, tanzanitul este o piatră semiprețioasă descoperită în 1967 în Tanzania. Istoria și originea acestei pietre au contribuit la reputația sa la nivel mondial. Tanzanitul poate să nu aparțină familiei pietrelor prețioase (diamantul, rubinul, safirul și smaraldul), dar raritatea și culoarea sa îi conferă o alură prețioasă. În lumea bijuteriilor, această piatră prețioasă este folosită pentru a fixa cele mai frumoase piese, fie ovale, pernă, inimă sau rotunde.
Deși relativ noi, tanzaniții au captivat lumea datorită originii, culorilor și caracteristicilor lor. Bijuteriile din tanzanit sunt foarte apreciate în multe țări, inclusiv în Statele Unite, Franța și Elveția. Această piatră semiprețioasă este ideală pentru cercei, coliere și inele.
Astăzi, tanzanitul este aproape la fel de mult o bijuterie despre care se vorbește ca și safirul, diamantul și alte cristale prețioase. Cu toate acestea, nimic nu sugera existența lui. Într-adevăr, tanzanitul este o piatră prețioasă descoperită la mijlocul anilor 1960. Originile sale fascinante au devenit de-a lungul timpului un adevărat mit.
Acesta povestește despre un popor Maasai care a experimentat o furtună teribilă la poalele Muntelui Kilimanjaro din Tanzania. Fulgerul a lovit pământul și a transformat toate stâncile într-o culoare albastru intens.
Alte legende povestesc despre masai care fugeau în timpul unei furtuni și descoperă pietrele albastre la întoarcerea lor. În ambele mituri, furtuna este sursa creării tanzanitei.
Spiritualitate:
Contribuie la ridicarea spirituală ajutând la dezvoltarea percepțiilor extrasenzoriale. De asemenea, se spune că participă la regenerarea celulelor, părului și pielii. Este asociat cu gâtul, al treilea ochi și chakrele coroanei. Simbolizează intuiția și reînnoirea.
